green auto logo

Nu am primit despăgubirea și vreau și penalități pentru întârziere

URGENTEAZĂ plata despăgubirii și obține și penalitățile pentru fiecare zi de întârziere.

Conform legii, dacă asiguratorul nu plătește despăgubirea în teremenul legal este obligat să plătească penalități pentru fiecare zi de întarziere.

Conform legii 132 / 2017 șI NORMA 20 DIN 2017

Asiguratorul are la dispoziție o perioadă de timp limitată în care trebuie să achite despăgubirea, iar această perioadă de timp se calculează în funcție de situație. Sunt situații în care despăgubirea trebuie achitată în 10 zile și situații în care despăgubirea trebuie achitată în 30 de zile.

În cazul în care despăgubirea nu este achitată în termenul legal asiguratorul este obligat prin lege să achite penalități pentru fiecare zi de întarziere.

Evident că legea nu este respectată și sunt multe persoane care nu au primit despăgubirea în tremenul legal. Până la urmă asiguratorul achită despăgubirea cu întârziere, dar nu achită și penalitățile dacă acestea nu sunt solicitate de către păgubit.

Asiguratorii profită de faptul că majoritatea păgubiților nici măcar nu știu cât sunt și cum se calculează penalitățile de întârziere.

 

Un om informat este un om puternic

Acum tu ai ocazia să afli în câte zile trebuie ca asiguratorul să îți achite despăgubirea în funcție de situație, și cum se calculează penalitățiile de întârziere.

Cătălin îți va explica pe înțelesul tău toate articolele de lege și cum să le interpretezi în favoarea ta ca să primești despăgubirea în termenul legal. Dacă asiguratorul întârzie, o să știi și cum să obții penalități pentru fiecare zi de întârziere.

UN OM INFORMAT ESTE UN OM PUTERNIC​

COMUNITĂȚILE NOASTRE DE PERSOANE

Activăm în acest domeniu din anul 2017 în județul Sibiu, iar din anul 2022 oferim aceste servicii și în mediul online în toată România.

Pe Facebook ne urmăresc peste 65 de mii de persoane, pe Tik Tok avem peste 800 de mii de aprecieri, iar pe YouTube am depășit 2.5 milioane de vizualizări. 

Datorită acestor comunități de oameni care ne urmăresc și ne apreciază activitatea avem și mai multă încredere în servicile pe care le oferim. 

Cei care au ales serviciile noastre au aflat care este teremenul legal în care trebuie să primească despăgubirea și au știut cum să obțină și penalități pentru întârziere.

RECENZII PE CARE POȚI SĂ LE VERIFICI PE PAGINA DE FACEBOOK

BENEFICIILE TALE :

Consultant Personal

ConsultanT PERSONAL

Dacă alegi varianta de consultant personal, Cătălin colegul nostru te va îndruma telefonic pas cu pas pe toată durata instrumentării dosarului de daună.

500,00 lei

Programul pentru consultanță este de luni până vineri doar între orele 12:00 și 16:00.

GHID în format video

Ghidul video este de 10 ori mai ieftin decât consultantul personal și conține aceleași informații și strategii !

Este format din 4 clipuri și lista cu articolele de lege pe care asiguratorii sunt OBLIGAȚI să le respecte, toate explicate pe înțelesul tău.

 

Se potrivește doar pentru următoarele situații:

– mașina a fost încadrată la daună totală economică

– a fost depusă cererea de despăgubire și încă nu a fost achitată despăgubirea

– este foarte folositor și pentru dosare de daună mai vechi la care a fost achitată despăgubirea cu întârziere, dar nu au fost achitate și penalitățile de întârziere

– util pentru situații în care despăgubirea a fost achitată parțial și cu întâraziere, dar fără penalități

50,00 lei

Doar ACUM ghidul video este 50 de lei pentru că intenționăm să triplăm prețul și o să coste 150 de lei.

Dacă ghidul video nu este pe înțelesul tău poți solicita varianta de consultant personal și ai GARANȚIA că mai plătești doar diferența de bani. Ținem cont de faptul că ai achiziționat procedura video.

Dacă nu ești mulțumit de calitatea informațiilor din ghidul video sau nu sunt pe înțelesul tău îți restituim toți banii înapoi. Practic plătești doar dacă informațiile îți sunt de folos. Detalii la termeni și condiții.

URGENTEZĂ PLATA DESPĂGUBIRII ȘI OBȚINE ȘI PENALITĂȚI

Ghidul video îl cumperi doar o dată și îl folosești de câte ori vrei !

50,00 lei

Toate informațiile și procedurile sunt în conformitate cu legea 132 din 2017, norma 20 din 2017 și norma 18 din 2022.